Am declarat că cea mai bună investiție pe care am făcut-o vreodată a fost cartea electronică, şi fiindcă sunt atât de mulțumită, trebuie să împărtăşesc asta. Ştiu că majoritatea iubitorilor de carte preferă cartea tradițională, eu însă sunt interesată de conținut mai presus de orice, şi regret că am fost atât de rigidă în ceea ce priveşte tehnologia😞, de aceea sper ca acest post să vină în ajutorul cuiva la fel de rigid. Aşa că, iată câteva din motivele pentru care zic eu că merită să treci la cartea electronică: 
1. Salvăm copaci 🌳🌳🌳🌳

Nimic nu se compară cu o carte adevărată, ştiu asta, dar nimic nu se compară cu frumusețea naturii, poate acesta a fost cel mai important argument care m-a făcut să-mi cumpăr o carte electronică. 

2. Nu face rău la ochi 👓

Şi asta datorită ecranului mat care dă impresia de carte tipărită. Cititul nu provoacă dureri de ochi, ori cel puțin nu mai mult decât o carte tradițională.

3. Conține o întreagă bibliotecă 📚📖

Cartea electronică e de fapt un raft de bibliotecă, poți să păstrezi în ea mai multe cărți şi să le citeşti după bunul plac. Dacă mergi în vacanță nu trebuie să duci un geamantan de cărți ci doar una.

4. Are mereu lumină bună🔦💡

Am apreciat asta abia când am călătorit şi am trecut printr-o zonă cu multe tunele, nimic nu îți întrerupe cititul. Lumina fiind şi ea ajustabilă, se mulează la diferite situații. 

5. Font „reglabil” 🔬

Scrisul mic nu ne mai opreşte, putem să-l facem cât de mare vrem.

6. Vocabular📔

Dacă citeşti într-o limbă străină,tot ce trebuie să faci pentru a afla sensul unui cuvânt este să ții apăsat pe el timp de o secundă, în plus, poți să accesezi separat vocabularul şi să vezi toate cuvintele căutate.

7. Multă energie 🔋🔌

Da, bateria durează în general săptămâni! 

8. Pasaje preferate 📝

Poți să subliniezi pasajele preferate, pe care le găseşti într-un document separat pe care îl poți descărca pe calculatorul personal. (Ori poți opta ca fiecare pasaj preferat să se posteze direct pe contul tău de facebook,  tweeter, blog,  etc.)

9. Cuvinte-cheie 🔧

Poți căuta după cuvinte cheie orice în carte, găseşti rapid şi uşor.

10. Economie de spațiu 🏠

Poți să cumperi în format tipărit doar cărțile pe care ți le doreşti foarte mult în biblioteca personală, cheltuielile şi spațiul folosit se reduc.

Beneficiile sunt multe, dar nu mă credeți pe cuvânt, încercați! 😆

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s