Există de-o vreme tendința de întoarcere în copilărie, nici nu mai știu sigur când și cum a apărut, însă mi se pare că este din cauza societății în care trăim unde se dorește ,,tinerețea fără bătrânețe și viața fără moarte”, idealul de frumusețe este o față tot mai tânără care inspiră energia copilăriei, nici nu a adolescenței .

Mamele și fetele adolescente se îmbracă adesea la fel,  sau se asortează chiar cu bebelușii lor. Au început să se poarte fesurile care imită urechile de pisică, personaje din desene animate ca imprimeu, mai ales pe pantalonii jeans, vara trecută au revenit la modă, de data aceasta pentru femeile adulte, vechii ,,adidași cu becuri” pe care eu și colegele mele îi râvneam din toată inima atunci când aveam 5-6 ani. De asemenea, ca formă de relaxare pentru adulți au apărut cărțile de colorat dedicate acestora. Pe de-o parte poate părea o involuție, pe de altă parte poate fi o relaxare a normelor.

Disperarea noastră de a arăta că suntem încă tineri, încă energici, este oarecum înduioșătoare, strada este plină de oameni maturi care se simt jucăuși purtând fes cu pompon și rucsac cu aplicații, și merg la serviciu pe jumătate țopăind, simțind pentru prima dată că au dreptul să se conformeze ori ba după bunul plac vârstei ori aștepărilor societății.

Dolce&Gabanna vine în 2017 în sprijinul bărbaților care vor să se simtă jucăuși, cu hanorace faux fur, cu glugă care închipuie fie un cap de lup, fie un leu, cu rucsacuri de pluș care din nou iau forma unui leu ori leopard. Iar pentru femei, D&G reinventează sabotul, îi pune leduri, și face și coronițe cu lumină, asortat.

Chiar dacă nu ni-l imaginăm pe Făt-Frumos cu ghiozdan de pluș, haideți să primim inovațiile acestea ca pe o deschidere… și să nu ni-l mai imaginăm pe Fat-Frumos. Să lăsăm moda să fie din nou amuzantă, și oamenii să fie liberi să poarte ce vor.

😉

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s